N-am mai scris...de ce? uite d-aia. N-am mai scris pt ca as fi avut atat de multe de insirat si eu nu reusesc sa le pun cap la cap sa iasa ceva frumos. Si-n plus, in afara de mine (care mi-s cel mai aprig fan), cine ma mai citeste cand au aparut atatea si atatea bloguri? Care mai, care mai, care mai (ca-n povestea aia freeky dicky a lu creanga).
Dar asa cum este previzibil deja, astazi, am sa scriu despre Mihai.
Pentru cei care nu stiu (desi e imposibil sa nu fi aflat cine e Mihai), Mihai este dragostea vietii mele, este omul care a dat un rost existentei mele, este cel care m-a facut om, este cel care ma motiveaza zilnic, cel care ma provoaca zilnic, ma testeaza, imi pune limitele la test, rabdarea la incercare. Mihai este barbatul vietii mele, este jumatatea mea, este sange din sangele meu...este tot ce e mai bun, mai frumos si mai pur pe lumea asta.
Cu alte cuvinte, Mihai este Mihai!
Mihai a venit la momentul potrivit pentru mine si pentru Radu (a.k.a. dumnealui tatal).
A venit sa ne zdruncine universul, sa ne scoata din bodegi, sa ne puna mintile in ordine, sa ne responsabilizeze, sa ne maturizeze, sa ne invete sa ne bucuram de lucruri mici, sa ne readuca aminte cum e sa razi in hohote pentru nimic, cum e sa desenezi cand te doare capul, cum sa te joci la 3 dimineata doar pt ca asa vrea el, cum e sa stii involuntar toate cantecele de la toate desenele animate, cum iti apare in cap un scanner invizibil care vede imediat intr-un hypermarket numai laptele praf, scutece, servetele umede si jucarii.
Noi am ajuns, fara sa ne dam seama, ca desi Mihai sa nu mai fie interesat de Mickey, sa ramanem lipiti de TV sa vedem ce se intampla in continuare.Si glumele s-au metamorfozat, din cele cu tenta sexuala in cele cu privire la Banane in pijamale, dr. Plusica, Jake si piratii din tara de nicaieri, etc.
Nu e un secret pt nimeni viata mea dinaintea lui Mihai. Haos, dezmat, agitatie, program dezorganizat, ma rog....am avut o adolescenta prelungita. O adolescenta in care am facut cam tot ce se putea face, o perioada in care am fost propriul meu stapan dar si sclav, o perioada in care mi-am batut joc de multa lume, dar mai ales de mine, o perioada in care am iubit si n-am fost iubita, o perioada in care tot cautam dragoste, dar care era imposibil de vazut cu atatea tentatii in jur. Facusem cam tot ce se putea face, pana cand ceasul biologic sau, ma rog, cineva/ceva, mi au dat de inteles ca trebuie altceva. Si uite asa a aparut Mihai.
Abia cand l-am vazut prima data pe Mihai am constientizat ca am un copil, ca e al meu si ca nu pot sa nu ii mai raspund la telefon sau sa ii zic ca nu eram acasa cand m-a cautat, sau ca am iesit cu altcineva. Nu, Mihai a venit ca sa stea. Si bine a facut!
Am plans cand l-am vazut prima data, am plans cand am ajuns acasa de la spital si mai plang uneori si acum.Uneori inca nu imi vine sa cred ca el este minunea din viata mea si ca orice s-ar intampla, o sa ne avem unul pe altul toata viata. E un sentiment tare linistitor, sa stii ca atunci cand pui capul pe perna seara, e cineva in spatele tau care din cand in cand in somn mai zice "mama".
Mi-am pierdut indemanarea de a scrie, dar repetio matter studiorum, asa ca...or mai fi si nu se vor mai povesti!
